Showing posts with label sani. Show all posts
Showing posts with label sani. Show all posts

Monday, March 24, 2014

Barbati frumosi si pieptosi!

Si barbatii vor sa fie frumosi. Afirmatia cum ca masculii sunt preocupati indeobste de intelect, iar damele de aspectul fizic este un cliseu contrazis, pana la urma, de istorie. In civilizatiile mai vechi, barbatii puneau mare pret, si asta fara sfiala, pe aspectul lor ingrijit, pe armonia trasaturilor, pe un trup atletic, fara cusur. Iar azi, metodele de infrumusetare si reparare a defectelor tipic masculine au evoluat considerabil si domnii au tot mai mult curaj sa intre intr-un cabinet de medicina estetica, pentru a-si rezolva problemele care le submineaza increderea in sine.
Barbatii sunt interesati de implantul de par, de marirea si alungirea organului sexual masculin, de liftingul facial, apeleaza chiar si la injectii cu toxina botulinica ori acid hyaluronic, pentru corectarea ridurilor, dar o afectiune foarte deranjanta pentru ei, si de care se grabesc sa scape, este ginecomastia.

Ginecomastia reprezinta depunerea de grasime, in exces, la nivelul sanilor. Tesutul glandelor mamare creste in dimensiuni, de obicei ca rezultat al nivelului crescut de estrogen (un hormon feminin) sau al nivelului deficitar de testosteron (un hormon masculin). Poate aparea la copii, adolescenti sau barbatii adulti.
Reducerea ginecomastiei nu este o decizie medicala, ci o decizie personala, pentru ca starea de sanatate nu este, in esenta, afectata. Felul in care te vezi pe tine te defineste si te in­tegreaza in societate. Pentru unii barbati, reducerea dimensiunilor pieptului nu reprezinta un avantaj, dar pentru cei care au pieptul hiperdezvoltat, cu aspect de san de femeie, aceasta operatie ofera mari satisfactii personale si elimina complexele. 

Pseudoginecomastia se trateaza prin lipoaspiratie pentru indepartarea tesutului gras in exces; inciziile sunt minime, de cativa milimetri.
La ginecomastia adevarata trebuie indepartat tesutul glandular in exces; acest lucru nu se poate face prin lipoaspiratie, intrucat acest tesut are o consistenta prea mare pentru a fi aspirat; alternativa este excizia glandei - incizia se efectueaza in jumatatea inferioara a areolei, semicircular, iar cicatricea rezultata va fi foarte greu vi­zibila.

Pentru ginecomastie adevarata combinata cu pseudoginecomastie tratamentul este si el combinat: lipoaspiratie si excizia chirurgicala a glandei.

In cazul ginecomastiei severe, tratamentul este asemanator cu reductia mamara la femei, pe langa tesutul grasos si glandular, indepartandu-se si pielea in exces; inciziile sunt diferite, in functie de gradul de ginecomastie: periareolara (in jurul areolei), pentru ginecomastii usoare spre moderate, si incizie verticala si periareolara sau incizie in T inversat (verticala si orizontala), pentru ginecomastia foarte severa.

Dupa operatie, pacientul trebu­ie sa poarte o bustiera sau fasa elastica, timp de 2-3 saptamani. Aceasta realizeaza o pozitionare corecta a glandelor in timpul vindecarii, pentru a le mentine simetria si compactarea. Activitatea de zi cu zi poate fi reluata la cateva zile dupa operatie, recomandandu-se totusi evitarea activitatilor care solicita bratele. Reducerea ginecomastiei produce micsorarea glandelor mamare atat cat este posibil pentru a realiza un echilibru estetic al corpului si un aspect tipic barbatesc.

Thursday, July 18, 2013

Marirea de sani cu implant



             Fie ca ne dorim un efect “wow” sau  doar dorim sa scapam  de anumite complexe astazi marirea de sani cu implant mamar a devenit una dintre cele mai solicitate operatii estetice. Marirea de sani prin implant mamar este cea mai sigura metoda existenta  la ora actuala pe piata deoarece are o experienta bogata de zeci de ani,  un bagaj de cunostinte si o lunga traditie. Impactul interventiei a fost studiat in profunzime de peste 30 de ani, si nu a fost asociat cu aparitia cancerului sau alte boli autoimune.

              Aceasta operatie are un impact psihologic major, ajutând multe femei sa dobandeasca o imagine mai buna despre propria persoana, prin aceasta contribuind la cresterea încredererii în sine. Preoperator, se ia in calcul marimea si forma trunchiului, dimensiunile sanului, proiectia sa fata de torace, precum si forma, pozitia si dimensiunile areolei mamare, pentru întelegerea cât mai corecta a problemelor existente in vederea rezolvarii lor.

               Interventia de marire a sanilor se efectueaza sub anestezie generala si dureaza intre 1-2 ore. Exista trei metode de a introduce implantul mamar, dar alegerea metodei operatorii optime depinde de forma sanului pacientei.

            Prima metoda este prin incizie la nivelul santului inframamar, fiind de altfel cea mai frecvent aleasa metoda, intrucat ofera vizibilitatea maxima din punct de vedere chirurgical. Implantul poate fi pozitionat, printr-o incizie mica, in spatele glandei mamare sau in spatele muschiului pectoral.

             Cicatricea este fina, de 3-4 cm, si amplasata la nivelul santului inframamar va fi acoperita de glanda mamara fiind practic neobservabila.

             A doua metoda este prin incizie periareolara, de jur imprejurul areolei mamare. Tehnica ofera o mascare perfecta a cicatricii, dar este indicata pacientelor cu areola mai mare.

              A treia metoda este cu incizie prin axila - se creaza un tunel spre zona glandei mamare. Este mai putin practicata intrucat neconferind o vizibilitate foarte buna chirurgului, se poate pune problema unei asimetrii. De comun acord cu  medicul  chirurug se va alege metoda cea mai  buna pentru pacient.

              Dupa operatie se aplica un pansament steril, de protectie, acesta putand fi inlaturat la 48 de ore dupa. O senzatie de disconfort sau durere poate interveni, insa ea dispare dupa administrarea unor medicamente antalgice. Miscarile bratelor vor fi câteva zile usor limitate, iar activitatea obisnuita se poate relua dupa 7-10 zile. Dupa interventie, minim 6 saptamani  pacienta va purta un conformator special.

                    La ora actuala exista numeroase modele de implante mamare. Acestea difera in functie de forma (rotunde sau anatomice) si de continut (ser fiziologic, gel siliconic cu diverse densitati, mixte, etc). Forma, volumul si continutul implantelor, sunt esentiale in obtinerea rezultatului dorit. Prin urmare, alegerea implantelor reprezinta un moment deosebit de important, care necesita experienta din partea chirurgului.

                      Acesta trebuie sa tina cont atat de dorinta pacientei cat si de rezultatele unor masuratori obiective, care permit adaptarea formei si dimensiunilor implantelor la marimea sanilor, aspectul acestora precum si la tipul constitutional al pacientei (inaltime, greutate, circumferinta toracelui, etc). Un alt criteriu deosebit de important in alegerea implantului potrivit il constituie calitatea partilor moi ale sanului (piele si tesut glandular). Calitatea implantelor este importanta, motiv pentru care nu pretul trebuie sa fie principalul criteriu de alegere al acestora.

                 Implanturile rotunde nu prezinta risc de rotatie dupa introducere. Sunt cele mai folosite si isi pastreaza forma indiferent de pozitia corpului. Cele de forma anatomica ofera un aspect mai natural bustului, dar daca se rotesc determina o deformare a sanului.

                Fata de cele rotunde implanturile anatomice sunt mai scumpe ca pret, insa amandoua sunt calitative si la amandoua unele dintre  firmele producatoare dau garantie pe viata.


                Pentru oricare dintre interventii optati,  fie ca este vorba de o mairire de sani, sau o interventie la nivelul  fetei sau al  corpului  este bine sa fiti informati, sa discutati cu medicul chirurg si sa va fie explicate in detaliu etapele interventiei pentru ca rezultatul final sa se plieze perfect pe asteptarile dumneavoastra.

Wednesday, March 13, 2013

Ridicarea sanilor (mastopexia)

A trecut vremea cand sanii tai erau laudati pentru forma lor frumoasa, cand mergeai lipsita de jena pe strada cu bluzite delicate ce se mulau perfect pe corpul tau, iti doresti din nou sa nu te ascunzi sub sutiene care mai de care mai sofisticate cu burete excesiv ca o bluza sa arate cat de cat bine. Atunci este timpul sa apelezi la o ridicare de sani (mastopexie). 

Mastopexia este procedura chirurgicala pentru conturarea si ridicarea sanilor cazuti. De asemenea, se poate obtine si reducerea marimii areolei. Majoritatea femeilor prezinta, odata cu inaintarea in varsta, pierderea fermitatii si caderea sanilor. Aceste transformari pot fi mostenite, pot aparea dupa sarcina, pierderi in greutate sau datorita imbatranirii. Modificarile sunt progresive si se produc de obicei intre 20 si 40 de ani. Volumul glandei mamare poate ramane normal dar se pierde fermitatea si pozitia din tinerete. Mastopexia poate restabili fermitatea sanilor si poate corecta pozitia lor fara a mari sau reduce dimensiunile. Daca sanii au pierdut din volum si pacienta ii doreste mai mari, se pot introduce implanturi mamare.

Mastopexia se face sub anestezie generala. Dureaza intre 2 si 3 ore, in functie de complexitatea cazului. Exista foarte multe tehnici, cea mai folosita procedura presupune o incizie in forma de ancora urmarind conturul natural al sanului. Se excizeaza surplusul de tegument, mamelonul si areola fiind mutate mai sus, dupa un desen prestabilit. De asemenea, se face decolarea glandei de pe muschiul pectoral si se fixeaza cu fire neresorbabile in noua pozitie. Va rezulta o cicatrice circulara in jurul areolei, o cicatrice verticala pana in santul inframamar si o cicatrice in sant. Pacientele cu sani mici si ptoza minima pot fi candidate pentru proceduri modificate care necesita incizii mai mici. Daca s-a hotarat si folosirea unui implant, acesta se insera intr-un buzunar situat sub glanda mamara sau sub muschiul pectoral. Se lasa un drenaj aspirativ pentru 24 de ore.

Este important ca pacienta sa inteleaga inca de la inceput ca acest tip de operatii estetice vor lasa cicatrici vizibile si permanente, chiar daca de o buna calitate. Ca si precautie, este interzisa administrarea aspirinei si a medicamentelor ce o contin, cu 1-2 saptamani inainte de operatie. Interventia chirurgicala trebuie facuta, de regula, in afara perioadei menstruale.

Orice operatie chirurgicala implica un risc cel putin teotetic. In cazul oricarei operatii estetice, cand s-au luat toate masurile de siguranta si se efectueaza de catre o echipa antrenata cu aceste interventii, complicatiile sunt rare si de obicei minore si pot consta in infectii locale sau hematoame. In ceea ce priveste recuperarea si timpul in care se face aceasta, exista diferente in functie de pacienti.


Telefon: 021 269 04 42
Adresa: Str. Erou Iancu Nicolae, nr. 113, Bucuresti

Tuesday, November 29, 2011

Implanturi anatomice sau rotunde


Intr-o societate in care sanii au devenit pentru unele doamne o conditie a integrarii in societate si semnul suprem al feminitatii aducem in discutie marirea de sani prin implant.

Intrebarea ce se cere fi pusa este :Implanturi rotunde sau anatomice?

Raspunsul este ca puteti alege ce forma doriti, dar rezultatul poate sa nu fie cel dorit. Sunt femei care prefera un san bombat si sa se vada ca a suferit o interventie chirurgicala in aceasta zona si femei care doresc ceva discret. Cu toate acestea este important sa intelegeti ca alegerea unei forme cunoscute si des utilizata in intreaga lume poate sa duca in cazul dumneavoastra la obtinerea unui rezultat mai putin dorit.

La ora actuala exista numeroase modele de implante mamare. Acestea difera in functie de forma (rotunde sau anatomice), si de continut (ser fiziologic, gel siliconic cu diverse densitati, mixte, etc). Forma, volumul si continutul implantelor, sunt esentiale in obtinerea rezultatului dorit. Prin urmare, alegerea implantelor reprezinta un moment deosebit de important, care necesita experienta din partea chirurgului. 

Acesta trebuie sa tina cont atat de dorinta pacientei cat si de rezultatele unor masuratori obiective, care permit adaptarea formei si dimensiunilor implantelor la marimea sanilor, aspectul acestora precum si la tipul constitutional al pacientei (inaltime, greutate, circumferinta toracelui, etc). Un alt criteriu deosebit de important in alegerea implantului potrivit il constituie calitatea partilor moi ale sanului (piele si tesut glandular). Calitatea implantelor este importanta, motiv pentru care nu pretul trebuie sa fie principalul criteriu de alegere al acestora.

Implanturile rotunde nu prezinta risc de rotatie dupa introducere. Sunt cele mai folosite si isi pastreaza forma indiferent de pozitia corpului.

Cele de forma anatomica ofera un aspect mai natural bustului, dar daca se rotesc determina o deformare a sanului.

Fata de cele rotunde implanturile anatomice sunt mai scumpe ca pret, insa amandoua sunt calitative si la amandoua unele firme producatoare dau garantie pe viata.

O alta diferenta între implanturile mamare anatomice si implanturile mamare rotunde este faptul ca în partea de sus a implanturilor mamare anatomice volumul este mai mic si, prin urmare, acest lucru se reflecta în sânii a pacientului. Implanturile mamare rotunde au volumul mai mare in partea de sus. Implanturile mamare mentor au grade diferite de proiectie: moderata, moderat plus si de înalta.Implanturile mamare cu grad de proiectie ridicat sunt o alegere excelenta pentru femeile care doresc o proiectie mai mare si au un perete toracic îngust.